În primele șase luni ale anului 2025, aproape jumătate de milion de pasageri (477.603) au zburat în interiorul României, arată datele publicate de BoardingPass pe baza statisticilor oficiale INS. Este +15,9% față de aceeași perioadă din anul trecut!
Clasamentul e condus de ruta București – Cluj-Napoca, cu peste 176.000 de pasageri și 2.183 de zboruri. Urmează București – Timișoara (123.021 pasageri) și București – Iași (83.307). Alte destinații interne notabile: Oradea, cu o creștere spectaculoasă de 57% (58.105 pasageri), Suceava (21.889), Baia Mare (11.000) și Satu Mare (3.691).
Noutatea față de anii trecuți? TAROM nu mai este singurul operator pe rutele interne. Din 2025, în ecuație a intrat și Animawings, membră a Asociația Companiilor Aeriene Românești ”Carpathia”, dar și HiSky, cu câteva zboruri.
Diferența reală a venit însă de la Animawings: compania românească a ridicat nivelul serviciilor prin introducerea de aeronave jet moderne pe zborurile interne, locuri confortabile, business class și tarife competitive. Într-o piață unde mult timp alternativa a lipsit, apariția unei companii românești cu standarde comparabile celor din Vest este un pas important înainte.
Astăzi toate rutele interne sunt operate de companii românești, TAROM, Animawings și HiSky, ceea ce confirmă că piața locală se dezvoltă prin forțele proprii, fără dependență de operatori străini. Și fără soluții low-cost…
Totuși, provocările nu lipsesc: Aeroportul Otopeni, principalul hub aerian al țării, rămâne un punct sensibil: șantiere deschise, infrastructură precară, întârzieri la manipularea bagajelor și percepția că operatorii low-cost primesc tratament preferențial. Toate acestea pot afecta experiența pasagerilor chiar într-un moment în care traficul e în creștere.
Concluzia este aceea că aviația internă românească este pe o pantă ascendentă, companiile cu tricolorul pe fuselaj aduc servicii mai bune și pasagerii sunt primii care câștigă. Începe să se simtă progresul atât în cifre, cât și în calitatea serviciilor.
Ce aduce al doilea semestru din 2025? Continuarea creșterii, mai multe zboruri spre Oradea, Suceava și Timișoara, dar și un test serios pentru capacitatea Otopeniului de a gestiona un trafic tot mai mare.
