Asociația Companiilor Aeriene Românești (ACAR) a participat la Airlines 2024, unul dintre cele mai prestigioase evenimente din industria aviației, desfășurat la The Queen Elizabeth II Conference Centre din Londra. Organizat de către Airlines UK, IATA, Board of Airline Representatives in the UK (BAR UK) și FlightGlobal, evenimentul din 25 noiembrie 2024 a reunit lideri ai industriei aviatice mondiale, reprezentanți guvernamentali și experți în inovație, pentru a dezbate viitorul aviației globale.

Un moment istoric pentru aviația românească

Materiale informative ale ACAR, distribuite în cadrul evenimentului

Materiale informative ale ACAR, distribuite în cadrul evenimentului

ACAR a fost singura asociație aeriană din afara Regatului Unit invitată să participe la acest eveniment, un fapt ce reflectă recunoașterea internațională a rolului nostru în promovarea aviației românești. În cadrul evenimentului, Marius Popescu, președintele ACAR, a subliniat importanța conectivității României pe piața internațională, precum și nevoia de a adopta soluții sustenabile și inovatoare pentru a menține competitivitatea.

„Prezența la Airlines 2024 a fost o oportunitate bună de a prezenta membri noștri, a reprezenta interesele operatorilor aerieni românești, de a crea parteneriate strategice și de a învăța din cele mai bune practici ale liderilor globali”, a declarat Marius Popescu.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost distribuite către invitați materiale informative ale ACAR, pentru a crește gradul de vizibilitate ale demersurilor asociației, pe piața relevantă.

 

Dialoguri strategice și oportunități de colaborare

Evenimentul a fost marcat de întâlniri și discuții esențiale cu lideri de opinie din industria aviației. Tim Alderslate, CEO Airlines UK, a evidențiat deschiderea pentru colaborări între organizațiile noastre, subliniind importanța susținerii conectivității și sustenabilității. În același timp, Shai Weiss, CEO Virgin Atlantic, a arătat interes pentru colaborări strategice cu operatorii aerieni românești, mai ales în contextul golului lăsat de sistarea zborurilor operatorului național către Heathrow.

Marius Popescu, președintele ACAR, alături de Tim Alderslate, CEO Airlines UK

Marius Popescu, președintele ACAR, alături de Tim Alderslate, CEO Airlines UK

De asemenea, au fost stabilite legături valoroase cu lideri precum:

  • Ali Gayward, Country Manager easyjet;
  • Louise Haigh, Secretar de Stat pentru Transporturi;
  • Jim Fairlie, Ministrul Agriculturii și Conectivității, Scoția;
  • Thomas Woldbye, CEO Heathrow Airport;
  • Stewart Wingate, CEO Gatwick Airport;
  • Simon McNamara, Director Heart Aerospace.

Aceste dialoguri au deschis perspective pentru extinderea rețelelor de rute aeriene, crearea de parteneriate comerciale și implementarea unor soluții inovatoare în sectorul aviației românești.

Sustenabilitatea și inovația în prim-plan

Printre temele centrale ale evenimentului s-au numărat sustenabilitatea și inovația, elemente esențiale pentru viitorul aviației. Dezbaterea „Net Zero Journey” a explorat strategiile pentru reducerea emisiilor de carbon, iar prezentările despre aeronavele electrice și hibride dezvoltate de Heart Aerospace au oferit o perspectivă clară asupra viitorului mobilității aeriene.

Shai Weiss, CEO Virgin Atlantic, alături de Marius Popescu, președintele ACAR

Shai Weiss, CEO Virgin Atlantic, alături de Marius Popescu, președintele ACAR

Prezența reprezentanților companiilor de top precum Airbus, Boeing, IAG Cargo și Google a asigurat un cadru ideal pentru schimbul de idei și identificarea soluțiilor practice pentru provocările industriei. România are oportunitatea de a adopta aceste inovații, punând bazele unei aviații sustenabile, care să sprijine atât conectivitatea, cât și protejarea mediului.

Un pas important pentru viitorul aviației românești

Participarea noastră la Airlines 2024 a demonstrat angajamentul asociației de a reprezenta România pe scena globală a aviației. Evenimentul a fost o oportunitate de a învăța din experiența altor state, de a promova companiile aeriene românești și de a crea noi oportunități de dialog.

Pentru Asociația Companiilor Aeriene Românești ”Carpathia”, această prezență este doar începutul. Ne propunem să continue promovarea aviației românești, să sprijine adoptarea inovațiilor și să contribuie la crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea industriei aeriene din România.